CONTINUARE 5 -DREP PENAL PARTE GENERALA

In jos

CONTINUARE 5 -DREP PENAL PARTE GENERALA

Mesaj  Admin la data de Sam Ian 12, 2008 1:43 pm

CONTINUARE
101. Există tentativă absolut improprie:
a) atunci când prin natura lui, mijlocul folosit este apt să producă rezultatul, dar în cazul
concret, în raport de condiŃiile existente, s-a dovedit a fi insuficient sau defectuos, sau în
situaŃia când obiectul material lipsea în mod accidental din locul unde făptuitorul credea
că se află;
b) atunci când mijlocul folosit prin natura lui nu era apt în nici o împrejurare să producă
rezultatul urmărit de făptuitor;
c) atunci când făptuitorul execută în întregime elementul material al laturii obiective a
infracŃiunii si cu toate acestea rezultatul urmărit nu se produce;
d) atunci când mijlocul folosit era apt pentru producerea rezultatului dorit dar făptuitorul nu
l-a mânuit în mod corespunzător.
102. Tentativa nu este posibilă:
a) la infracŃiunile săvârsite cu intenŃie indirectă;
b) la infracŃiunile continuate;
c) la infracŃiunile săvârsite din culpă;
d) la infracŃiunile săvârsite cu intenŃie directă.
103. Tentativa nu este posibilă:
a) la infracŃiunile săvârsite cu praeterintenŃie;
b) la infracŃiunile continuate;
c) la infracŃiunile săvârsite cu intenŃie indirectă;
d) la infracŃiunile mai puŃin grave.
104. Tentativa nu este posibilă:
a) la infracŃiunile continuate;
b) la infracŃiunile omisive;
c) la infracŃiunile săvârsite cu intenŃie indirectă;
d) la infracŃiunile comisive.
105. Tentativa nu este posibilă:
a) la infracŃiunile continuate;
b) la infracŃiunile săvârsite cu intenŃie indirectă;
c) la infracŃiunile de executare promptă;
d) la infracŃiunile săvârsite cu intenŃie directă
106. Tentativa nu este posibilă:
a) în cazul infracŃiunii deviate;
b) în cazul infracŃiunii de obicei;
c) în cazul infracŃiunii continuate;
d) la infracŃiunile comisive
107. Cum se pedepseste tentativa :
a) la fel cu infracŃiunea consumată;
b) cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului si jumătatea maximului prevăzut de lege
pentru infracŃiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul
general al pedepsei;
c) cu o pedeapsă cuprinsă între 10 si 25 ani;
d) cu o pedeapsă prevăzută cu amendă judiciară.
108. Sunt susceptibile de forma fapt epuizat
a) infracŃiunile complexe;
b) infracŃiunile deviate;
c) infracŃiunile continue;
d) infracŃiunile în faza tentativei.
109. Sunt susceptibile de forma fapt epuizat
a) infracŃiunile deviate;
b) infracŃiunile continuate;
c) infracŃiunile complexe;
d) infracŃiunile principale.
110. Tentativa nu se pedepseste:
a) numai atunci când făptuitorul s-a desistat de la săvârsirea faptei pusă în executare, mai
înainte ca organul de urmărire penală să o descopere;
b) atunci când făptuitorul a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea
rezultatului;
c) atunci când făptuitorul fie că s-a desistat fie că a împiedicat producerea rezultatului mai
înainte de descoperirea faptei;
d) atunci când făptuitorul se prezintă de bunăvoie la organul judiciar si sesizează fapta pe
care intenŃiona să o comită.
111. Nu prezintă gradul de pericol social al unei infracŃiuni:
a) fapta prin care se aduce o atingere minimă valorii sociale împotriva căreia a fost
îndreptată;
b) fapta săvârsită care este în mod vădit lipsită de importanŃă;
c) fapta săvârsită prin care se produce o atingere minimă valorii sociale împotriva căreia a fost
îndreptată, este lipsită în mod vădit de importanŃă iar prin conŃinutul ei concret este
lipsită de pericol social;
d) fapta care a fost săvârsită fără intenŃie de către făptuitor.
112. În cazul faptelor care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracŃiuni, procurorul
sau instanŃa aplică o sancŃiune cu caracter administrativ prevăzută în art. 91 C. pen. Care sunt
sancŃiunile cu caracter administrativ prevăzute de legea penală în vigoare :
a) observarea, mustrarea si amenda;
b) mustrarea, mustrarea cu avertisment si amendă;
c) munca în folosul comunităŃii, mustrarea cu avertisment si amendă;
d) avertismentul, mustrarea si munca în folosul comunităŃii.
113. Care sunt formele unităŃii naturale de infracŃiune:
a) infracŃiunea simplă, infracŃiunea continuată si infracŃiunea deviată;
b) infracŃiunea simplă, infracŃiunea continuată si infracŃiunea continuă;
c) infracŃiunea simplă, infracŃiunea continuă si infracŃiunea deviată;
d) infracŃiunea simplă, infracŃiunea complexă si infracŃiunea continuată.
114. InfracŃiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este:
a) o infracŃiune continuă;
b) o infracŃiune continuată;
c) o infracŃiune colectivă;
d) o infracŃiune de obicei.
115. Data săvârsirii unei infracŃiuni continue este:
a) momentul când se comite acŃiunea/inacŃiunea care durează suficient pentru a avea o
semnificaŃie penală;
b) momentul la care a încetat acŃiunea/inacŃiunea infracŃională;
c) momentul în care s-a produs rezultatul;
d) momentul în care făptuitorul a fost reŃinut sau arestat.
116. Când se epuizează o infracŃiune continuă:
a) în momentul producerii rezultatului;
b) în momentul încetării acŃiunii/inacŃiunii infracŃionale;
c) coincide cu momentul consumării infracŃiunii;
d) în momentul în care cel puŃin două părŃi vătămate îl denunŃă pe făptuitor.
117. Care este momentul în raport cu care se aplică beneficiul graŃierii în cazul săvârsirii
unei infracŃiuni continue:
a) momentul consumării infracŃiunii;
b) momentul epuizării activităŃii infracŃionale;
c) momentul producerii rezultatului;
d) momentul actelor preparatorii.
118. Care sunt formele unităŃii legale de infracŃiune:
a) infracŃiunea simplă, infracŃiunea continuă si infracŃiunea deviată;
b) infracŃiunea complexă, infracŃiunea continuă, infracŃiunea progresivă si infracŃiunea de
obicei;
c) infracŃiunea complexă, infracŃiunea continuată, infracŃiunea progresivă si infracŃiunea de
obicei;
d) infracŃiunea simplă, infracŃiunea deviată si infracŃiunea de obicei.
119. InfracŃiunea este continuată:
a) atunci când acŃiunea/inacŃiunea ce formează elementul material al laturii obiective, se
prelungeste în timp, în chip natural, chiar după momentul consumării;
b) atunci când o persoană săvârseste la diferite intervale de timp acŃiuni sau inacŃiuni care
prezintă fiecare în parte conŃinutul unei infracŃiuni, înainte de a fi fost condamnată
definitiv pentru vreuna din ele;
c) atunci când o persoană săvârseste la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiasi
rezoluŃii acŃiuni sau inacŃiuni care prezintă fiecare în parte conŃinutul aceleiasi infracŃiuni;
d) atunci când cuprinde în conŃinutul său fie ca element constitutiv, fie ca element circumstanŃial
o acŃiune sau o inacŃiune care constituie prin ea însăsi o faptă prevăzută de legea penală.
120. În cazul infracŃiunii continuate:
a) există concurs de infracŃiuni;
b) există unitate naturală de infracŃiune;
c) există unitate legală de infracŃiune;
d) există pluralitate de infracŃiuni.
avatar
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 224
Varsta : 32
Data de inscriere : 08/01/2008

Vezi profilul utilizatorului http://sja-bv.forumz.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum